Hoinar pe web
    Site-uri care mi-au atras atentia


TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES

vineri, ianuarie 12, 2007
  Ati vizitat D@dalos?
Categoria dicţionare şi enciclopedii ~

D@dalos este un server al UNESCO care are ca scop educaţia politică. Vorbim mai toţi despre Uniunea Europeană, despre globalizare, despre drepturile omului, despre noţiunea de partid politic sau despre dezvoltarea durabilă, dar se întâmplă frecvent ca informaţiile noastre despre aceste subiecte să fie superficiale sau chiar eronate.
Serverul D@dalos a devenit operaţional în anul 2000, este actualizat periodic şi are drept ţintă, în special, populaţia ţărilor din Sud-Estul Europei. Din cele 9 limbi în care pot fi accesate informaţiile organizate sub formă de cursuri, 7 sunt din zona balcanică, iar celelalte două sunt engleza şi germana.
Există şi o versiune în limba română.
După părerea mea, pentru fiecare din noi, chiar şi pentru jurnaliştii specializaţi în politica externă, care sunt formatorii noştri de opinie în problemele politicii mondiale, serverul educaţional UNESCO oferă informaţii utile.
E drept că cele peste 1400 de pagini disponibile în limba română reprezintă un volum cam mare pentru timpul pe care îl avem la dispoziţie, dar făcând puţin antrenament cu mecanismele specifice de navigare printre informaţii, putem extrage ce ne interesează.
Informaţiile despre Uniunea Europeană sunt actualizate până la sfârşitul anului 2005.
Nu am reuşit să aflu pornind din pagina de intrare în întregul portal cine sunt partenerii români din echipa D@dalos, dar mi se pare că unele aspecte care ne privesc sunt prezentate confuz. Iată un exemplu din pagina referitoare la aderarea României, aşa cum era ea văzută în 2005:„În acest context este interesant cazul României. Guvernul acestui stat a introdus cât se poate de consecvent reformele propuse de UE; acestea au fost blocate însă de Curtea Constituţională, fapt pentru care, la începutul lui iulie 2005, guvernul Tariceanu şi-a anunţat demisia şi organizarea unor noi alegeri. Acest lucru nu este decât o dovadă în plus venită să susţină afirmaţia că politica UE este strâns angrenată cu politica la nivel naţional”.
Mă simt obligat să remarc că structura portalului este uneori puternic influenţată de partenerii mai activi din unele ţări (din păcate ai noştri nu şi-au dat prea multă osteneală să fie activi).
Acest fapt se simte pregnant în capitolul "Personalităţi". Dacă veţi parcurge glosarul acestui capitol, veţi constata că informaţiile care reflectă problemele de interes pentru India, Israel şi Africa de Sud domină capitolul.

Etichete:

 
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice, enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.

Blog abandonat (poate temporar):
Bolile televiziunii

Mă puteţi contacta prin e-mail prin intermediul adresei web:
http://scr.im/hoinarpeweb
care evită spamurile automatizate.
Mă puteţi găsi şi pe TWITTER
Ca să primiţi prin e-mail actualizările la blog

prin FeedBlitz


ABONEAZĂ-TE LA RSS

CAUTĂ UN SUBIECT ÎN BLOG


în Hoinar pe web pe Web
PageRankGoogle PageRank
DESPRE VIZITATORI

SCRISE RECENT

ARHIVA
august 2005 / septembrie 2005 / octombrie 2005 / noiembrie 2005 / decembrie 2005 / ianuarie 2006 / februarie 2006 / martie 2006 / aprilie 2006 / mai 2006 / iunie 2006 / iulie 2006 / august 2006 / septembrie 2006 / octombrie 2006 / noiembrie 2006 / decembrie 2006 / ianuarie 2007 / februarie 2007 / martie 2007 / aprilie 2007 / mai 2007 / iunie 2007 / iulie 2007 / august 2007 / septembrie 2007 / octombrie 2007 / noiembrie 2007 / decembrie 2007 / ianuarie 2008 / februarie 2008 / martie 2008 / aprilie 2008 / mai 2008 / iunie 2008 / iulie 2008 / august 2008 / septembrie 2008 / octombrie 2008 / noiembrie 2008 / decembrie 2008 / ianuarie 2009 / februarie 2009 / martie 2009 / aprilie 2009 / mai 2009 / iunie 2009 / iulie 2009 / august 2009 / septembrie 2009 / octombrie 2009 / noiembrie 2009 / decembrie 2009 / ianuarie 2010 / februarie 2010 / martie 2010 / aprilie 2010 / mai 2010 / iunie 2010 / iulie 2010 / august 2010 / septembrie 2010 / octombrie 2010 / noiembrie 2010 / decembrie 2010 / ianuarie 2011 / februarie 2011 / martie 2011 / aprilie 2011 / mai 2011 / iunie 2011 / iulie 2011 / august 2011 / septembrie 2011 / octombrie 2011 / noiembrie 2011 / decembrie 2011 / ianuarie 2012 / februarie 2012 / martie 2012 / aprilie 2012 / mai 2012 / iunie 2012 / iulie 2012 / august 2012 / septembrie 2012 / octombrie 2012 / noiembrie 2012 / decembrie 2012 / ianuarie 2013 / februarie 2013 / martie 2013 / aprilie 2013 / mai 2013 / iunie 2013 / iulie 2013 / august 2013 / septembrie 2013 / octombrie 2013 / noiembrie 2013 / decembrie 2013 / ianuarie 2014 / februarie 2014 / martie 2014 / aprilie 2014 / mai 2014 / iunie 2014 / iulie 2014 / august 2014 / septembrie 2014 / octombrie 2014 / noiembrie 2014 / decembrie 2014 / ianuarie 2015 / februarie 2015 / martie 2015 / aprilie 2015 / mai 2015 / iunie 2015 / iulie 2015 / august 2015 / septembrie 2015 / octombrie 2015 / noiembrie 2015 / decembrie 2015 / ianuarie 2016 / februarie 2016 / martie 2016 / aprilie 2016 / mai 2016 / iunie 2016 / iulie 2016 /


Creative Commons License
Hoinar pe web de Sorin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în condiţii identice 3.0 România.
Who links to my website?

ŞTIRI-INFORMAŢII



Ziarul