Hoinar pe web
    Site-uri care mi-au atras atentia


TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES

miercuri, august 22, 2007
  Blog de blonda
Categoria Blogosfera ~

La fel ca majoritatea oamenilor de rând din România, am o profundă antipatie pentru îmbogăţiţii tranziţiei şi mai ales pentru politicienii care se încadrează în această categorie.
În timp, mi-am extins antipatia către jurnaliştii mercenari şi către profitorii care umplu rafturile chioşcurilor de presă cu publicaţii care de adresează posesorilor de bani nemunciţi, îndemnându-i spre maşini, haine, ceasuri, iahturi etc. inaccesibile chiar specialiştilor de prim rang, bine plătiţi.
Ca şi Ovidiu Scarlat, am acceptat ideea că oricine are dreptul să fie blogger şi că e normal ca în blogosfera românească să întâlnim politicieni corupţi, jurnalişti mercenari şi făcători de texte pentru oamenii cu minte puţină şi bani mulţi.
În consecinţă, vă cer scuze pentru enervarea pe care o descarc în cele ce urmează pe o persoană care nu e nici pe departe în fruntea relelor care ne macină, dar care e un exemplu tipic pentru acel "merge şi aşa" care ne frânează progresul.

Nu ştiu cine este Silvia Stoicescu autoarea blogului Iulia's Passions, vechi de peste un an şi jumătate.
În fotografie, Silvia pare să fie o prezenţă blondă, agreabilă.
Publicul său ţintă e format probabil din adolescenţii semidocţi de bani gata, care nu realizează că fata care pretinde că tematica pe care o abordează este educativă e cam analfabetă.

Probabil că n-aş fi băgat-o în seamă, dacă domnişoara(?) Stoicescu nu şi-ar fi extins afacerea cumpărând un domeniu şi trăgându-şi de curând un alt blog pe care îl numeşte site, adresat explicit aceleeaşi categorii de cititori, cu rubrici precum Coasta de Azur, Ceasuri, Cluburi, Yahturi (corect ar fi în româneşte - iaht, în franceză şi engleză - yacht).
În proaspătul site, un articol se numeşte Puterea minti. Nu e vorba de puterea de a minţi ci de puterea minţii.

La început am fost surprins de unele agramatisme din blog. Le-am pus pe seama grabei. M-a mirat şi titlul Tunning-ul (cu doi n în loc de unul) al unui post mai vechi care se referea la operaţiile estetice, în care autoarea îşi exprima mai puţine păreri personale ca de obicei şi în schimb cita exemple de piercing-uri genitale, însoţite de ilustraţii.

Din păcate, extinderea activităţii Iuliei îi pune în evidenţă, cu stridenţă, incultura. Am parcurs două posturi recente din blogul ei. Fac abstracţie de structura puerilă şi incoerentă a textelor "educative" şi mă limitez la sublinierea agramatismelor crase care s-au înmulţit teribil şi la lipsa unor cunoştinţe de fizică elementară.

Extrag un fragment din postul The Secret - legea atractiei:
“Pentru a intelege cum sa facem asta trebuie sa discutam un pic de principiul polaritati (un i în loc de doi). Asa cum o baterie are o polaritate negativa si una pozitiva (un pol pozitiv şi unul negativ) la fel si noi. Pentru a ne marii (doi i în loc de unul) cantitatea de energie folosita pentru indeplinirea dorintelor noastre trebuie sa nu ne irosim energia in sentimente si actiuni negative, cum ar fi neincrederea, depresia, invidia, rautatea, etc.”

Din proaspătul post Ridicati-va standardele, vă propun mai multe exemple de agramatisme:

“nu va refugiati intr-o zona comfortabila” (în loc de confortabila);

“Standardele noastre se schimbă pe parcursul vieţii noastre de mai multe ori, si de fiecare dată…” (virgulă înainte de şi);

“dacă dieta ta se bazează pe fast food, pe prăjeli, bauturi carbogazoase, cafea si dulciuri atunci aveti o problemă” (“dieta ta” este la singular iar “aveţi”, la plural);

“Gîndiţi-vă la efectele pe care le are asupra organismului dvs. grăsimile saturate pe care le mîncaţi, zahărul şi tutunul, etc.” (grăsimile are efecte!);

“E nevoie sa iti stabilesti si scopuri saptamanale pentru a-ti da un feedback daca vei realiza ce ti-ai propus.” (ce o fi crezând blonda bloggeriţă că înseamnă feedback? Probabil un semnal pe care ţi-l dai tu însuţi).

Chiar dacă apreciez că marfa pe care o oferă este de calitate proastă, îmi exprim respectuos părerea că Iulia Stoicescu trebuie să asimileze măcar cunoştinţele elementare necesare celor care vor să se înscrie la liceu.

P.S.
În cazul în care agramatismele semnalate mai sus vor fi corectate şi eventual negate, voi fi obligat să înşir altele. Aş prefera să nu fie necesar.

Etichete:

 
Comentarii:

Blogger Iulia Rasoiu a scris:
Sorin,
Ai dreptate ... greselile de ortografie pe care le-am facut sunt de neiertat, si chiar daca sunt din cauza grabei tot nu se scuza, asa ca iti multumesc pentru ca mi-ai atras atentia.

Nu sunt deloc adepta principiului " merge si asa" ... dar nici nu pretind ca sunt o mare specialista ... tot ce incerc eu in acest blog este sa impartasesc din experientele mele, asa limitate cum sunt ele, de blonda ;-)) fara a le impune sau judeca pe nimeni...

O zi buna si multumesc,
Iulia Stoicescu
 
Anonymous Anonim a scris:
Iulia,
Vad ca ai corectat agramatismele semnalate. Au mai ramas destule.
Decenta raspunsului tau ar trebui sa ma determine sa-ti raspund amabil, dar eu nu ma refer la o persoana (probabil agreabila) ci la un difuzor de mesaje daunatoare pentru adolescentii care ar fi tentati sa considere ca Monica Columbeanu reprezinta un model pentru viata pe care si-o doresc.

Nu as fi scris nimic despre un blog de tip jurnal personal, oricat de agramat ar fi autorul.
Am demonstrat ca esti inculta, doar pentru ca apreciez ca mesajele tale sunt nocive.
Daca “impartasesti” intr-adevar experiente acumulate la Hotelul Negresco, in cluburi exclusiviste, daca ai ceasuri ultrascumpe si te preocupa piercingurile genitale, ai putea plati pe cineva sa-ti scrie in bloguri mai coerent si corect gramatical. Si Gigi Becali plateste sa i se compuna mesajele politice.

Daca, dimpotriva, esti o persoana care munceste pentru un trai decent, nu inteleg de ce te axezi pe o tematica pentru tinerii neinstruiti care viseza sa devina milionari si pentru adolescentii de bani gata, cu putina stiinta de carte.
 
Anonymous Anonim a scris:
si continua...greseli... limbaj de carton... subiecte de blonda
 
Anonymous Anonim a scris:
Sorin sa isi vada de ale lui ca pt noi merg si articole scrise de blonde, care sunt vopsite si de altfel Iulia este o fata care prin multa munca, efort si curaj a ajuns unde este, Felicitari IULIANA
 
Anonymous Anonim a scris:
nu am nimic impotriva cu acel blog...dar la cate articole a scris ma asteptam sa invete gramatica...chiar nu poate cineva sa-i cumpere un manual de gramatica?
 
Anonymous Anonim a scris:
Dar de perla proprie, din chiar acest post critic -- "adresat explicit aceleeaşi categorii de cititori" --, ce spuneti, stimate Sorin?

gabriela

p.s.: acest cuvint, "aceleeasi", NU EXISTA IN LIMBA ROMANA!
 
Blogger Sorin a scris:
@gabriela
Este corecta observatia si imi asum „perla” (aceleeasi in loc de aceleiasi), cu speranta ca este o exceptie, pentru ca nu cred ca publicul tinta al blogului meu ar tolera multe agramatisme.
Las greseala pe care ai scos-o in evidenta asa cum am comis-o. Din pacate imi mentin si parerea expusa despre blogul Iuliei.
 
Anonymous Anonim a scris:
Bai Sorine, roade zgarciul ca blonde nu poti sa fumezi tu esti prea elevat si publica in Pula mea carti,nu veni cu cacaturi aici la copii neinstruiti.
 
Trimiteți un comentariu

<< Înapoi la Blog
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice, enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.

Blog abandonat (poate temporar):
Bolile televiziunii

Mă puteţi contacta prin e-mail prin intermediul adresei web:
http://scr.im/hoinarpeweb
care evită spamurile automatizate.
Mă puteţi găsi şi pe TWITTER
Ca să primiţi prin e-mail actualizările la blog

prin FeedBlitz


ABONEAZĂ-TE LA RSS

CAUTĂ UN SUBIECT ÎN BLOG


în Hoinar pe web pe Web
PageRankGoogle PageRank
DESPRE VIZITATORI

ARHIVA
august 2005 / septembrie 2005 / octombrie 2005 / noiembrie 2005 / decembrie 2005 / ianuarie 2006 / februarie 2006 / martie 2006 / aprilie 2006 / mai 2006 / iunie 2006 / iulie 2006 / august 2006 / septembrie 2006 / octombrie 2006 / noiembrie 2006 / decembrie 2006 / ianuarie 2007 / februarie 2007 / martie 2007 / aprilie 2007 / mai 2007 / iunie 2007 / iulie 2007 / august 2007 / septembrie 2007 / octombrie 2007 / noiembrie 2007 / decembrie 2007 / ianuarie 2008 / februarie 2008 / martie 2008 / aprilie 2008 / mai 2008 / iunie 2008 / iulie 2008 / august 2008 / septembrie 2008 / octombrie 2008 / noiembrie 2008 / decembrie 2008 / ianuarie 2009 / februarie 2009 / martie 2009 / aprilie 2009 / mai 2009 / iunie 2009 / iulie 2009 / august 2009 / septembrie 2009 / octombrie 2009 / noiembrie 2009 / decembrie 2009 / ianuarie 2010 / februarie 2010 / martie 2010 / aprilie 2010 / mai 2010 / iunie 2010 / iulie 2010 / august 2010 / septembrie 2010 / octombrie 2010 / noiembrie 2010 / decembrie 2010 / ianuarie 2011 / februarie 2011 / martie 2011 / aprilie 2011 / mai 2011 / iunie 2011 / iulie 2011 / august 2011 / septembrie 2011 / octombrie 2011 / noiembrie 2011 / decembrie 2011 / ianuarie 2012 / februarie 2012 / martie 2012 / aprilie 2012 / mai 2012 / iunie 2012 / iulie 2012 / august 2012 / septembrie 2012 / octombrie 2012 / noiembrie 2012 / decembrie 2012 / ianuarie 2013 / februarie 2013 / martie 2013 / aprilie 2013 / mai 2013 / iunie 2013 / iulie 2013 / august 2013 / septembrie 2013 / octombrie 2013 / noiembrie 2013 / decembrie 2013 / ianuarie 2014 / februarie 2014 / martie 2014 / aprilie 2014 / mai 2014 / iunie 2014 / iulie 2014 / august 2014 / septembrie 2014 / octombrie 2014 / noiembrie 2014 / decembrie 2014 / ianuarie 2015 / februarie 2015 / martie 2015 / aprilie 2015 / mai 2015 / iunie 2015 / iulie 2015 / august 2015 / septembrie 2015 / octombrie 2015 / noiembrie 2015 / decembrie 2015 / ianuarie 2016 / februarie 2016 / martie 2016 / aprilie 2016 / mai 2016 / iunie 2016 / iulie 2016 /


Creative Commons License
Hoinar pe web de Sorin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în condiţii identice 3.0 România.
Who links to my website?

ŞTIRI-INFORMAŢII



Ziarul